ți-e gura de rostire însetată
și după vorbe flămânzești, în lipsă
în inaniții ca de-apocalipsă
în fiecare rouă, repetată.

în fraza vieții tale sunt elipsă
de-aceeași veghe-n nopți interpretată
pe calea din divin, necercetată,
grăind credință fără de eclipsă.

făptura ta, a florii paradigm
ivește-n vrej de trup un chip angelic
din care poți citi verb evanghelic
și te cufundă aprig în enigmă.

privindu-te, mi-e parcă martiraj
căci totuși tot ar fi să fii miraj...