Acum știu că nu am greșit
că ți-am dat parola sufletului meu
unde mi-ai descoperit expoziția cu defecte,
tablouri cu fața la perete, le-ai răsucit,
le-ai cântărit urmele amprentelor,
cred că le-ai acceptat, chiar dacă
ți-am simțit un oftat repetat.
Eu am ți-am forțat neatenția
prea tânără și inocentă
și ți-am furat teama, singurătatea,
neîncrederea, neliniștea,
ascunse în existența ta,
(oare te-am sărăcit !?)
pe care
le-am amanetat la magazinul trecutului,
care mi-a plătit cu speranțe
în bancnote de timp,
așa că am cumpărat niște ani de fericire
pe care ni i-am făcut cadou.
Am rătăcit chitanța și sper să mă ierți !