poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-06-06 | |
podul de deasupra râului nu ar trăi fără oamenii care îl traversează
și fără apa care curge pe sub pântecele său alb mi-a spus bătrâna care cerșea în stația de autobuz, rezemată de-o salcie aici oamenii trăiesc ca și cum și-ar lua zborul și ar dispărea în puzderia de nori a serilor de martie ca și cum s-ar arunca retezându-și picioarele de la pământ într-un salt în toate clipele pe care nu le-a trăit a spus bătrâna ținând mâna întinsă ca și cum ar ține o pensulă cu vopsea moartea nu e un lucru la care să meditez nici un lucru cu care trebuie să mă împac ci un lucru care trebuie uitat așa cum bătrânii japonezi au uitat ultimul somn și ultimele respirații ale copiilor mistuiți de bombele nucleare așa cum bătrânii japonezi cutreieră străzile crezând că siluetele însângerate de pe străzi și clădiri sunt umbrele copiilor din ei pe care nu i-au cunoscut nu am mai văzut demult ziduri de cărămidă de care să mă sprijin atunci când plâng trăind viețile tuturor oamenilor pe care îi iubesc sfărâmam cărămida scrijelind-o cu unghiile și îmi imaginam cum urma să mă trezesc dincolo de zid unde timpul curge altfel și oamenii zboară trăgând aer în piept și ridicându-și aripile deasupra capetelor dispărând în zare fără trecut și fără viitor plutind ca o ploaie de frunze pe undele apei noaptea târziu bătrâna pictează străzile și copacii, și clădirile, și norii, și păsările de fiecare dată cu mâinile altcuiva de fiecare dată cu timpul altcuiva în timp ce eu urmăresc râul curgând spre lumea lui mută și îndepărtată pe care nu o cunosc de parcă nu s-ar întâmpla nimic, de parcă oamenilor le e scris să zboare de la naștere spre moarte sunt puțini cei pe care îi cunosc sunt puțini și cei care mă cunosc și nimeni nu plânge de bucurie la prima respirație a dimineții.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate