Sunt ca un munte rupt de Dumnezeu
în joacă,
în clipa când și Dânsul o fi fost plictisit
de-atâta lipsă de grijă din partea-mi.
Degeaba îmi privești pieptul,
iubito,
Bunul lovește prin absență,
pe dinlăuntru,
ca un hâtru nu tocmai atât de tainic
pe cât am vrea noi să credem.
Mi-a lăsat vii doar ochii,
ca să mai arunc cu privirea în sus,
și mâinile astea slăbite cu care-mi fac cruce și cu care te mângâi.