Motto:
despre ce și despre cine,
când și cum este mai bine
să întrebi și-apoi să cauți un răspuns?


poate că de la viața Nasolului vine și vorba: “e pe nasoale!”


îmi place să cred că fără locurile și oamenii locurilor
nici tu, Poetul, n-ai fi fost Tu, cântărețul iubirilor gingașe
guașe colorate și transparente, de la cele mai bătătoare la ochi
indecise și imprecise, ca un deochi
până la cele invizibile și pline de dor
ca un nor greu de ploaie
deasupra nisipurilor plajelor țărmului înalt
cum este Þărmul Tomisului
pe care-ai avut norocul să-l cunoști
piatră cu piatră
casă cu casă
grădină cu grădină
om cu om
pescar cu pescar
marinar cu marinar


după primele zile și nopți de acomodare
când totul ți se părea barbar și ostil
poate că ești primul care-ai ajuns să zici
tot răul spre bine
că dacă nu era răul acesta mare
să te țină Augustus „de acasă alungat
cu titlurile cetățenești luate și relegat”
nici Tristele n-ar fi fost așa de triste
nici Fastele nu erau așa de Faste
și nici Metamorfozele nu erau
așa de multe și nuanțate alchemii
de la Haosul dintâi
până la Ordinea tuturor lucrurilor
cu cele grele dedesubt
și cele ușoare deasupra


din fântâna adâncă a amintirilor
glasurile noastre-s la un loc Acum
și-a celor plecati
și-a celor rămași

așa-i viața omului
în jumătăți inegale
partea cea scurtă
este cea trecatoare
după care urmează
Veșnicia...


stau și zic acum poetic
precum un petic
la Sacul Universal


după zile și nopti de călătorie
prin insule de poezie
vei descoperi iar
ca atunci
în copilărie
că urâtul și frumosul
binele și răul
lumina și întunericul
trăiesc împreună
despărțite de-un crepuscul
și-un răsărit
în armonie


Ponna și Dorra sunt de pază la sălcii
Dorruța așteaptă să coboare din copac o veveriță
unde urcase la cuibul de cioară
să vadă dacă-i cuibul cu ouă


pentru că
și chiar mai mult
toate au un Joc Secund



dincolo de întrebare, e un țărm și e o mare cu o lungă așteptare
zilnic îl puteai vedea pe Ovidiu pe țărm privind după corabia
care să-i aducă de la Augustus “dezlegarea de-a reveni la Roma”
chiar acum, când gându-i proaspăt și-i cu aburi precum pâinea
și-i cu raza de iubire împletită-n amintire
ca un puf de păpădie zboară gândul lui în vânt
coborând precum iubirea lângă trupul ei plăpând


chiar așa, spunea Poetul, ce mi-o fi așa de rău
când aici, la Pontul Euxin, am cunoscut adevăratul hău
de rămâneam la Roma, nu apucam să-i scriu lui Jupiter
ca să-I înmoi mânia pe mine
și să-i cer
să-mi schimbe locul surghiulului
de aici, dintre barbari


nuferi albi crestează-n mine un vulcan și-un țărm din vis
și-o corabie din focul unei punți peste abis
iar prin nodul de clepsidră punctiform ca doi și trei
zic albastrului să cânte cu lătratul de căței
iar din lunga amânare pe sub ramuri vechi de prun
las domol să cânte cornul Infinitului de-acum


umbre lungi aleargă-n noapte portativu-i alb
note vesele-s străine și mi-e visul cald
iedera mi-a strâns pe ziduri cârdul de cocori
rătăcind în amintire azi în uneori
de câteva ori
a fugit de pe soclu
să întărească urmele
să ne împiedicăm de ele
pe sub Arcadele Pontice
ca atunci cu Tristele


așa-mi încep întâlnirea gândului
cu mijlocul rândului de pe Stradela Vântului
unde poveștile-s verigile lanțului fântânii Micului Prinț


acolo unde bate toaca e loc să mă întorc și eu
să iau o toacă de pe grindă să bocăn ritm cu Dumnezeu
doar știi că “Dumnezeu s-a născut în exil”



Constanța, 20 aprilie, 2017
(din Joia Luminată, se recitește la orele serii)