poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-04-10 | |
nu mai ești,
străzile care ți-au purtat pașii sunt pelicule dintr-un film mut, suntem numai gesturi oprite la jumătate, ceea ce urmează vom avea timp suficient să deducem nici îmbrățișările tale nu au existat, nici surâsul, nici sărutările, când lumea ni se părea atât de pitică îmi strângeam degetele și le făceam ochean, uite, iubito, așa putem vedea direct pe lumea cealaltă, ne vom retrage acolo, vom râde de ceilalți care se cred încă vii putem vedea cum voi ajunge bătrân, putem vedea cum vei ajunge un fel de ferigă privind dintr-o fereastră cu storul ridicat pe jumătate totul era un joc, eu visam carusele, balansoare și o zăpadă prăbușită concentric sub formă de confetti, feșe sterile căzând de la balcoane plutind în aerul din ce în ce mai subțire, tu roteai un cub rubik, ba era seară, ba era dimineață, ba era ieri, ba eram tu, ba erai eu, cubul avea toate fețele de aceeași culoare, un cod morse cu o singură linie albă care îți traversa podul palmei ia-mi pălării, asta îmi spuneai, ia-mi pălării, mă voi deghiza în iubita la care ai visat totdeauna, te voi aștepta cu ochii umezi sub borul mai lung cu fiecare zi în care lipsești nu am știut să merg în alt ritm decât în cel care te ucide pe dinăuntru, nu am știut să caut spații mai vaste în care să încăpem amândoi nimic nu ne mai poate ascunde, camerele de hotel au rămas și acum răvășite, atât de multe amintiri rușinoase au cu noi de pe vremea când fugeam unul de altul, amândoi de toți ceilalți, toți ceilalți de forma pe care o iau lucrurile atunci când rămân singure cu adevărat, se îngusta noaptea, ne strângea atât de tare între pereții ei umezi, fiecare oră era o scândură pusă între marginile care ne separau de fiecare dată la fel nu mai ești, străzile nu mai au amintiri despre tine, în vitrine rulează diapozitive alb-negru în care de fiecare dată fugi, fugi, fugi
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate