primejdia de a te iubi nu a trecut încă...
au mai rămas destule păduri ale inimii
în apropierea focului;
în combustia nașterii verdelui
îmi țin respirația în proximitatea ta
să nu ațâț vâlvătaia,
spre a nu arde defrișez codrii interiori
lemnul din sânge mă aruncă într-o colosală alcoolemie a
venelor cu puls de Amor

nu mai vreau dragoste, strig
de-abia mă mai țin pe picioarele gândului
cu rațiunea adormită visând paradigme fără sens
de curgere a vremii

femeie, alăptează între noi distanțe
n-am chef de focul fără veghetori al
iar combustiei de fiori,
când se aruncă asupra mea roșul și galbenul
în incendii de gelozii

pătrund în singurătate cu brio,
Adio!