Când am părăsit pe cel care am fost
nimeni nu s-a împotrivit,
crucea mi-am luat-o cu mine pe umăr
să nu moară nimeni nevinovat
și o vreme n-a murit.
Apoi au murit câțiva care se așteptau,
nu-și mai puteau duce crucea, erau bătrâni,
nu m-am întors să văd ce și cum.
A trecut peste mine tăvălugul anilor cu urme cu tot,
mă strigă-n memorie toți cei care i-am lăsat acasă
și mi se lasă o ceață pe ochi de dor.
Sunt un altul acum, cu alte drumuri în picioare,
nu înțeleg funiile care mă trag înapoi
și nici dacă greșesc distanța față de orizont,
oricum sunt legat ca fiecare de un destin
ca trupul de suflet
și nu pot sparge tiparul în care-s turnat
cu întunericul din care vin,
caut mai departe lumina.