scânteia răsărită din divină iubire
aprinde focul sacru în luminiș boem
sunt concentrată mereu pe izbăvire
căci am trăit frenetic la polul extrem.

în clocotul meu se mișcă lumi nebănuite
vise nesfârșite își caută menirea
în vârtejul timpului trec orele grăbite
spre cerul cu stele îmi arunc privirea.

lumini să mă mângâie să mă răsfețe
cu armonii magice și cu splendoare
sfere îngerești pline de-acuratețe
să-mi umple romantismul cu candoare.

trăiesc realitatea cu naturalețe
în febra sufletului cuprins de ardoare.