Când adevărul meu era un trist nebun
a avut ghinionul bucuriei de a se întâlni
cu adevărul tău pios la icoana cu hormoni
care te-a trimis să mă cunoști în extaz.
De-atunci împărțim anii în minute
și minutele în întâmplări trăite
în mimica spațiului dintre nopți
când adevărul meu stă treaz visând
și al tău doarme mulțumit
că e bogat în viitor.
Adevărul tău se mai ascunde
printre privirile dorințelor
care se proiectează metafizic
în adevărul meu neîndurător
cu cine încă mai sunt.
Mă laud către mine
că nu îmi mai este în lesă
adevărul meu, pe care îl primești,
din când în când,
în casa armoniei adevărului tău.
Azi, iar m-a privit în față acel minut
îmbrăcat în mantie neagră
și pentru că adevărul tău era fericit,
adevărul meu nu a mai oftat.