o stavilă de clipe în cale-a tot trecutul
purcede din secunda ce, n-ai văzut-o?!, trece
nu știi de Azi, băiete, că Mâine se petrece
cu grijă și amaruri de-ți biciuie tot lutul

răgaz de ai pe-alocuri în suflet să te bucuri
acela pleacă-n goană, așa cum e venit
nadirul se-mbrâncește și-n tine intră-n trucuri
că rar pe dinăuntru ți-e floare de zenit

femeia te-ndulcește cu graiul ei; calvar
e doar când te aude ca nuca în perete
și tu ești poama ceea, ea - zâmbetul de var
și vă-mbrăcați alături, prin vremuri, cu regrete

a unei lumi departe icoana e tabloul,
la voi ajunge-adesea atâta: doar ecoul!