așteaptă cuvintele
la fel ca păsările
o nouă scenografie
în inima autorului de jurnale

plastica răvășește pânzele
sunetul își uită pantalonii scurți
în cheia sol și din toate
dar absolut toate încercările

cea mai bună stă între a țipa
prima dată la lume
și a ofta îndelung
în scena despărțirii de casă

așteaptă cuvintele
ca aripile pline de nisip
într-o pară de sticlă
unde invocăm uitări
neprogramate

peste tot zboară sensurile
iar femeia oarbă
stă cu palmele la piept
într-o rugă în care singură
se simte copleșită
în a mai rosti cuvinte

numai el
bunul blândul călugăr
stă la masă
cu puiul de corb
hrănindu-i jocul
cu un zâmbet

adună tainele
cuvintelor
în pumnul nicicând ridicat
spre cer
strâns numai când
căldura o adună
pentru o nouă rugă

Anne Marie Bejliu, 21 septembrie 2016