poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-09-18 | |
Nu te mira că nu-ți vorbesc
despre pocnetul castanelor pe trotuar, - deși nu-i atât de rar toamnă în mine - , despre lucruri încremenite în sine, despre cele luminate doar pe jumătate, cât să-și mai țină umbra aproape. Toate acestea au rămas de mine departe, ca niște ecouri înăbușite-n regrete, ca niște ulițe prăfuite pe care doar băiatul cu părul bălai să-mi petreacă nostalgiile de mai târziu. Nicio durere nu mă încearcă, semn că și liniștea aceasta naște pui vii de lumină; nicio cărare nu și-a clintit înțelesurile, direcția bună are sens interzis pentru iluzii. N-a trecut vremea pentru mirări, n-a sosit aceea a prăbușirii în sine; așteptarea va fi totdeauna toiag risipirilor, pulsul memoriei, mai viu decât secunda abia depășită. Nu mă mai mir dacă-mi răsar în față măști rătăcite, nici dacă oameni de paie își macină vremea la moara iluziei; bucuria de-a fi nu intră nicidecum în șabloane, nici moartea nu crește la fel în amurguri de oameni. Toate se-ntâmplă așa ca să existe un sens, fie și în dezastre neprevăzute de astre, pentru ca trecerea noastră să-și lase urma de melc în suflete care nu vor înceta să trăiască fiorul atingerii. De-aceea, nu te mira că nu-ți vorbesc despre pocnetul castanelor pe trotuar; închide-mi, mai bine, o vreme, ecoul, spre-a-l deschide în ultima toamnă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate