În patul meu s-a strecurat stafia nopții
și ne-am iubit zvârcolit, veninos;
mi-a șoptit viselor minciuni aurite,
mi-a mângâiat dorințele cu degetele iluziilor,
mi-a sărutat tandru regretele muribunde,
apoi a dispărut spre dimineață
când speram să-i văd fața perversă.
Știam că înșeală multe trupuri
încărcate de bogăția suferințelor
zidite în suflete rănite.
Noaptea, altruista cocotă, s-a dăruit
și chipului meu de mormânt părăsit!