... nenumărate mâini, întinse, au devenit casele...
sunt mâinile ce-au plămădit chirpiciul
ce stă într-o rână,
înmuiat de albia revărsată
și, cum n-au gură, mâinile nu strigă,
mai își îngroapă din morți,
sau țin câte-o barbă
îmbăltită în apa lacrimilor,
sau se împreună
înspre un cer, care, tocmai el, le-a potopit
până la a le înmuia și oasele
cu supliciul
de-a nu mai avea nicio fântână,
doar spinarea, tot mai greu apăsată…
mai speră să-și îndrepte, încet-încet, câte-o verigă,
se împingând palme în genunchi, cu priviri înspre porți,
de unde nimic nu vine, e-o gaură oarbă,
ca un spălat al patimilor,
ce trup și minte și suflet consumă
și mâinile frânte îs sărace lipit...
23.04.2014