izbirea ploii de asfalt mă strânge ca o cheie franceză
până când devin un zgomot de fundal subțire și ascuțit
îmi spală creierul la comun cu ceilalți locatari
dar unii nu scriu și rezistă eu sunt un sânge amorțit
fac eforturi abstracte pentru a concepe aceste versuri
printre care fuziunea cu ceva wiskey votcă rom și bere
înfiate de același ficat ficatul erou ficatul martir
spre cinstea lui se coboară steaguri de piatră-n tăcere
inima bubuie cu salve de tun cuie proaspete intră în țeastă
zi de regretabilă trecere în neființă a anatomiei cunoscute
e câte unul bea ca un orfan și n-are niciun dumnezeu
sânge erou sânge martir ne strânge ploia ne ascute