pentru
vorbe nespuse ce au rămas
pe buzele uscate după atâta tăcere
și doare
intră în piele ca o ciumă albă

rămâne alb
negrul e trasat în tăieturi adânci
albul presărat de mâinile trudite ale bunicii

nu era sărbătoare
doar că îmi era poftă de pâine de casă cu cartofi

când privesc în oglindă
mă gândesc că as putea purta cămașă albă ziua
noaptea un tricou negru cu mâneci lungi
și tu iubito te înbraci cu mine

un ocean în zi de vară
pășesti ușor printre urmele lăsate pe nisip
de parcă mergi printre trupuri moarte
știu
tu nu vrei să sperii dragostea