e oare o femeie măcar pe pământ
să nu fie măgulită de ochiul care-o dezbracă
eu una nu-s
ca o ciută cu nările-n vânt
când ți-am simțit chemarea
spre tine-am venit

deghizat în cerb ideal
de unde să știu că vorbele tale
bine ticluite
împletitură de fire de vis
cu lațuri sprințare de glume-n doi peri
nu-i decât plasa menită în ea să mă-ncurc
de unde să știu că tu ești vânătorul
că interesul nu-ți sunt eu ci trofeul

îți place în pat
fiara lacomă din pântecul meu să o zgândări
parcă ai fi dresor în arenă
o culci
o rostogolești
o pui în ciudate poziții
pân-o faci să urle trecând prin cercul de foc
dar imediat fără bici
nici nu mai aștepți aplauzele
te culci și sforăi cu capul în pernă

și când fiara aceea în mine colții-și înfige
și cu ghearele mă sfâșâie dureros pe dinlăuntru
de-mi vine de milă de mine să plâng
și-aș vrea doar atât
să mă iei în brațe și blând
să-mi pui mâna ta mare și caldă pe burtă
de ce lângă mine eu văd doar un spate întors
la câte fac pentru tine asta mă doare
mă doare de-ai ști cât de mult

tu poate în gând pregătești cornul tolba și pușca
pentru o nouă partidă
și-mi vine nu știu cum de gât să te strâng
dar mă abțin și rabd și rabd dar îți spun
de te-oi mirosi
și-ai să mă vezi palidă cu sare amară-n priviri
de mine să fugi până unde-o-nțărcat dracul copiii
că nu știi de câtă cruzime e-n stare una ca mine

să nu zici că nu ți-am spus