Stau mugurii pe ram ca să pleznească
Încorsetați de teama vreunui ger
Care-ar putea oricând ca să-i lovească
ÃŽnnebunit de soarele din cer

Și n-au curajul ca să se desfacă
Sub îmbierea razelor de soare
Să-și scoată săbiile verzi din teacă
Cu care-apoi să apere vreo floare

Doar iarba verde este temerară
Pe lângă ghiocei și viorele
Care țâșnesc ca și-un izvor afară
Când soarele zâmbește către ele

Întreg pământul iar dezmorțește
Și freamătă vibrând de energie
Când soarele mai tare strălucește
Încrâncenat pe-a gerului mânie

Care se-nmoaie zi de zi mai mult
Refugiindu-se spre poli de gheață
Înfrânt de-al reînvierilor tumult
Cu care soarele iar ne răsfață