mă așez între două raze
înfipte în umerii țărmului pironindu-l
îmi trag deoparte platoșele
ca o scoică perlat zâmbesc necuprinsului
o răsfrângere de petale primăvăratice

aștept să coboare timpul în mine
din înaltul obosit de zborul pescărușilor
învârtesc acele ceasornicului în sens invers
până pe ulița copilăriei

prin ochii mugurilor mă priveai
îmbrâncind crengile către soarele molcom
aveam aripi de fluturi și zburam mereu înapoi
zglobii doruri din zare
gâfâind ecoul fericirii vine din timpuri în care
oamenii picurau sentimente nectaruri direct în vasul vieții
așa cum marea îmi stropește cu busuiocul
norocului picioarele mă plimbă pe poteci
în demult