poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-11-27 | |
CONTABILITATE
Imediat după naștere, mi s-a deschis și contul, cu active și pasive, cu debit și credit, drepturi și obligații asumate, pe care trebuie să-l administrez, de voie, de nevoie. Obligațiile înscrise instantaneu: părinții, bunicii, profesori, apoi cele 2 neveste și copilul, amici, medici, statul cu taxele și impozitele inevitabile și alte mărunțișuri cotidiene. La active, drepturile mele, averea mea: multe cărți, educația, cateva colecții pe placul meu, muncă pe săturate, muzică și arte, calătorii, sentimente de tot felul, afecțiuni și economii, salarii și o pensie,necesara locuință, trăiri și nebunii, dar și un loc de veci, întregesc activele - averea debitoare. Soldul creditor al contului meu de viață s-a încheiat după douăzeci și ceva de ani. De atunci, tot debitor sunt, din fericire, încă departe de faliment existențial, chiar dacă nu m-au ocolit niște crize ciudate, mai ales că am învățat să-mi folosesc amintirile, să-mi compenseze creditările greșite sau false. Și acum încerc să balansez complicatul cont. În contul de profit și pierderi, am doar venituri licite, ceva noroc, șanse, iubiri, unele înscrise cu cerneală simpatică, să nu stârnesc. La cheltuieli, capitolele sunt neîncheiate, multe confuzii și erori de invesții sentimentale, dezamăgiri, nervi și afecțiuni, inamici și timp pierdut, fumatul și daruri nemeritate, care se subsumează anilor care m-au cheltuit în fel și chip. Și-am plătit! Și încă mai plătesc! Profitul? Nu merită calculat!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate