Îmi ascult ochii
îmi spun
că au nevoie de plâns
pentru a curăți
retina
căci pe ea
s-a depus o pojghiță
la contactul
cu realul impur
privirea
a văzut atâtea lucruri
încât memoria ei
s-a umplut până la refuz
cu imagini
ale căror holograme
sunt pliate peste realitate
o altă zi
aceeași privire
aruncând săgeți din ochi
în toate sensurile
care se înfig în real
provocându-i răni
în care se cuibăresc
păsările timpului

Îmi ascult ochii
au nevoie de râs
pentru ca la marginea lor
zâmbitor să zâmbească zâmbetul.

***

Ascult
omul fără picioare
pentru el
idealul suprem
e un scaun cu rotile
nemișcarea
este starea lui de a fi
continuă și superfluă
de-abia acum
apreciază
efectele mersului
e ca și cum
dorința amputată
stârnește dorințe
și mai mari, și mai acute, și mai intense

De când i s-a adus
un scaun cu rotile
și se poate deplasa cu el
e și mai trist
îi invidiază
pe cei cu picioare
considerând că merge artificial

Așa este și omul
dacă îi satisfaci o dorință
devine impertinent
vrea alte dorințe și mai mari, și mai speciale
îmbrăcate în opulență.