Feciorul cruce-și face-n prag.
Feciorul-și lasă cuibul drag.

Mama cântă singuratică,
Bucuria-i n-avea frâu:
Încărcat de glorii, poate că
Va veni iubitu-i fiu !

Iată-l, iată-l în armura lui
Neguri grele străbătând,
Sufletu-și închină cerului,
Vlaga-bunului pământ.

Cântă vestitorii zorilor,
Noaptea fuge pe cărări.
Sunetul de corn al norilor
O gonește-n depărtări.

Mușchi zbârliți de vânt și burnițe
De pe câmpuri de mohor
Țintuiesc cu ochi de bufnițe
Norii albi ce trec în zbor...

El e : Poartă-n goana norului
Coiful noii dimineți,
Săgetând din-naltul zborului
Câmpurile de scaieți !

Iară soarele când scapătă
Bate vânt primenitor -
Fiul paloșul și-l leapădă,
Scoate coifu-i lucitor.

Pieptul e străpuns și sângeră
Și-l dor rănile cumplit :
Bun noroc tu zare libera,
Lan de neguri izbăvit !

Mama așteaptă singurateca.
Bucuria-i n-are frâu :
S-a întors rănit dar poate că
Va trăi iubitu-i fiu.

Nu, n-a uitat-o fiu-i drag :
S-a-ntors la ea să moară-n prag.

4 octombrie 1906

Traducerea M. Djentemirov și M. Calmicu
Din volumul Versuri alese 1956