apoi mi-am smuls pe amândouă brațe
târându-le în cer, spre prosternare
Ideea înveliș de dogmă n-are
și tot o vărs în ale mele mațe.
ca de niciunde vii pe-a mea cărare
dorința cărnii stă să ne înhațe,
să ne unim a vieții noastre ațe,
te bănuiesc de sărutări mai rare.

și cei din urmă-n urmă-or fi fruntașii
mireasă tu, eu veșniciei mire
deșert deșart îmi zguduie și pașii.
tu fugi de dreapta nunții adormire,
eu vreau să-ntrec în Ceruri uriașii;
în zori pe frontul cărnii dau de știre