adâncul meu de îngenunchere sub care foste dureri au casă
frunză fericită căci nimic nu e mai grav decât chinul în rădăcini
și tresărirea înmiresmată pe care o simt la vântul viitor care adie
iz de refacere
câștig
mândria de a fi fier de plug
care din lut aduce mângâiere
roade
în chinul meu de a da sfaturi
până când strâng raze de tristețe
le las pe porumbeii călători
și aduc tot ce ar trebui să fie alinare
și inima îmi spune că sunt un vraci cum ar fi trebuit să fie, modern
în dulcea robotire a medicinei naturiste