deși toți vor să fie numai verde
și întotdeauna roșu pentru toți ceilalți supuși ai mișcării idioate
miliarde de claxoane treceri de pietoni spirale spre nicăieri
un chipiu absurd sub care mai doarme din când în când un vis
decedează răstignit la o intersecție de timp
printre saci cu semințe de gând

mii de furnici roșii cu fundul alb
circulă aliniate ca la o paradă de ziua infinitului
reinventează roata a la moulin rouge
cu saltimbancii la manivelă pe o punte putredă
trei ciuperci atomice și o lamă desuetă de damasc
și doar un fir de păr străduindu-se să măsoare egal
trecerea dintr-o lume-ntr-alta

prin cine mai știe ce manevre ascunse merele devin roșii
iar miliarde de claxoane treceri de pietoni
și tot felul de spirale încă nepregătite
mai tot timpul sufocate de monotonie
între două măsuri galbene
cât să umplem în joacă
universul cu nemărginire