moarte la stalingrad

de fiecare dată cînd mă gîndesc la tine mă cuprinde
un soi de căldură
un soi de liniște
ca atunci cînd vezi pe unul care-a murit în somn
și-ți spui uite ce zîmbet
unde l-o fi ascuns în timpul vieții

îți scriu ca să știi că nu ești singură în nopțile inflexibile
ca un chador sub care se-ascund artizanale explozii
e mare lucru să știi că cineva se gîndește la tine
mie un astfel de gînd mi-ar da forță să fac lucruri nebune
să ucid
să mănînc șobolani sau andive nenorocite
să rezist
ca un soldat care-și încălzește palmele cu urină
în iarna exaltată din stalingrad


*

pin up wannabes

cît mi-ai lipsit în nopțile grele din east london
nopți grele ca o porție uriașă de fish&cheaps peste care
torni maioneză ca un cretin
nopți în care îți dai seama că ești singur atunci cînd rămîi singur-
nu mă înțelege greșit dar cel care are pe cineva care-l așteaptă să se întoarcă
n-a fost cu adevărat singur-
în nopțile alea cu vulpi care scotoceau prin gunoaie
cu păsări necunoscute care-și proiectau în cameră umbrele și mai necunoscute
cu autobuze care icneau ca niște episcopi de tablă
cu liniștea bolnăvicioasă a unei albine ce-și devorează propria miere
în nopțile alea mi-ai lipsit atît de mult că inima bătea tot mai lent
ca lunetistul care-și potrivea respirația la porțile ahmadyyei
în fiecare dimineață de vineri

să nu uit luna ridicol de galbenă
un fel de pin-up wannabe pe care toți ar vrea s-o fută
dar nimeni n-ar vrea s-o iubească


*

basm atomic

am fi căscat gura la scoțienii pe catalige care înghițeau săbii
apoi ne-am fi pierdut prin canary wharf
ne-am fi admirat în vitrinele de la zara apoi am fi scos limba la manechine
priviți-ne
suntem prințul de victor hugo și ducesa de roland
ne-am fi strecurat prin ploaie pînă-ntr-o cafenea ieftină
unde ți-aș fi spus că de fiecare dată cînd mă privești
ceva în piept o ia razna ca un atomic fat boy
deviat de la țintă

știu
mi-ai spune că asta o să mă bage-n pămînt
că în loc să trăiesc eu visez că trăiesc
și că linia vieții tale e dreaptă ca o lumînare pascală
eu aș încerca să-ți răspund dar cuvintele mi-ar rămîne în gît
ca o bucată de măr
cunoscuții s-ar grăbi să-mi facă o recenzie generoasă
apoi m-ar pune într-un sicriu de cleștar
pînă cînd va da peste mine
o femeie împiedicată
la o lansare de carte


*

muffin cu haș

de fiecare dată cînd ceva merge prost
prefer să dau vina pe moștenirea genetică
tatăl meu e dependent de alcool
eu am fost la un pas
acum îngerul meu păzitor a dat de gustul sour
mi-a vîndut omoplații
și-a fugit în lume cu niște cascadori ambulanți

din cînd în cînd îl mai văd la petreceri pentru copii
își toacă aripile cu ora și umple cu ele
un tun de confetti

*

de ce n-am creat eu lumea

te privesc pe ascuns ca un imigrant pentru care
deportarea e mai rea decît moartea

uneori ai părul despletit ca o potecă de munte
cînd respiri sînii tăi saltă ușor par niște curgeri incandescente
și liniștite
de magmă

îți spun adevărul
dacă eu aș fi făcut lumea
m-aș fi oprit probabil la tine
apoi mi-aș fi zburat creierii
după ce aș fi văzut
că ești bine

*



momentul acela

știi că se va sfîrși totul
cînd te cuprinde o liniște firavă
ca mîinile unui copil care-ți apleacă ușor capul
și-i simți pe gît răsuflarea caldă cînd te întreabă
te mai întorci?

și cînd ai nevoie să fii curajos
frica dispare ca subtitrarea de pe ecran

ai vrea să înțeleagă toți că nu e vorba de slăbiciune
ci că așa cum există un timp pentru toate
așa există un timp pentru toți

ai încetat să te întrebi dacă doare
nu crezi că doare mai tare ca atunci cînd erai mic
și ți-ai rupt mîna
și de durere la radiografie ai tras un vînt care te-a făcut
să plîngi de rușine

îți tot repeți
că iadul și raiul sunt doar o stare
că oricare din ele ar fi mai bună
decît ca acum cînd nu simți nimic

nu-ți faci griji pentru cei pe care îi lași în urmă
știu să-și poarte singuri de grijă
te vor uita pentru că uitarea e la fel de naturală
ca descompunerea
preț de o clipă te vor urî
apoi vor uita
fără să știe că le-ai făcut un bine
rănile vechi se închid pentru a face loc rănilor noi

și pentru prima dată în capul tău e ordine
gîndurile nu mai dau năvală ca niște elevi
scăpați în recreația mare
ci se perindă sfios ca niște nostalgici la mormîntul
lui lenin

apoi zîmbești
n-ai fi crezut niciodată că
singurul lucru care o să-ți lipsească din lumea asta
sunt șosetele englezești cu dungi verzi
pe care le-ai primit cadou cînd ai împlinit 35

nu oameni
nu locuri
nici măcar mîncarea ta preferată

involuntar
împăturești șervețele
speli două tacîmuri uitate
pui solnița la locul ei cu speranța
că-ți va aduce noroc și
nu vei face pe tine
așa cum li se întîmplă tuturor
la sfîrșit