Pe ostrovu-acesta, într-o seară de vară
au venit turiști, veseli călători
care știu să ia de la viață toate darurile -
frumoși, deștepți, aparent fericiți.
ne-am jucat, am vorbit, am sperat,
alergând după vise.
da, da, a fost chiar frumos
tragic de frumos, ca-ntr-o poveste de Cehov.
noaptea ne-am dus la culcare, ne-am imaginat
că dormim îmbrățișați.
ce frumos ne-am prefăcut! gata să credem...
eu auzeam, în timp ce alunecam înspre vise,
cum vaporul se depărtează lent de la mal
atent să nu trezească luna sau marile tristeți.
du-te, căpitane! caută-ți portul!
credeai că mă păcălești?
m-am prefăcut că dorm (ți-am spus că puteam fi actriță)
dar am știut cu exactitate momentul
când ai dat comanda ridicați ancora.
așa-s călătorii prin viață, mereu gata de plecare.
ce vină au ei, ce vină-avem noi,
că dintre toate ce sunt, singur statornic ne rămâne
numai Dumnezeu...