poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-07-04 | |
Un clovn cândva se-ndrăgostise
De-o acrobată la trapez, Frumoasă cum numai în vise Sau în reviste poți să vezi. Și ziua-i trece chinuită, Iar noaptea-i trece fără somn, Iubirea nemărturisită Îl mistuia pe bietul clovn. Căci nu găsea în el puterea Să-i spună tot ce-avea de spus Și-n gând îl bântuia părerea Cum că țintește mult prea sus. Dar ce să îi mărturisească În preajma ei când se afla? Abia-ndrăznea să o privească, Să nu o supere cumva! În noapte, în a sa cabină, Întins pe pat, el se gândea, Tot așteptând somnul să vină: „Știu că nu poate fi a mea. Sunt doar un clovn, nu îmi fac vise, Nu îi prezint vreun interes. Spre ea, sunt numai porți închise La care bat fără succes. Și pentru că mi-e dragă tare, Nu-i cer... N-aștept să mă iubească Dar dac-am să-i ofer o floare, Poate-o voi face să zâmbească. Un trandafir ca s-o răsfețe, Un gest precum o mângâiere, Pe care-n clipe de tristețe Să-l țină minte cu plăcere”. După aproape-o săptămână De ezitări, cu pașii grei, Porni c-un trandafir în mână Timid, către cabina ei. Bătu în ușă fără vlagă, Picioarele îi tremurau, Simțea în ființa lui întreagă Emoții ce îl sufocau. Lăsase teama să-l pătrundă Și neîncrederea-l pișca, Voia să fugă, să se-ascundă, Dar nu se mai putea mișca. Apoi, când din cabină-apare, Ea să-nţeleagă nu putea, Ce face acest clovn cu-o floare În miez de zi la ușa sa? Secundele-și urmară șirul, Dar pentru el păreau un veac. Zâmbind, i-ntinse trandafirul: „E pentru tine. Eu te plac!”. Pentru-o secundă uluită De îndrăzneala clovnului, Rămase locului țintită Și enervată-i spuse lui: „Mă mir că nu îți e rușine Să-mi spui tu mie că mă placi, Iar acest gest făcut de tine Nu se cuvine să îl faci!”. Dar el i-a spus: „Nu am pretenții, Am vrut doar să te-nveselesc. Am cele mai bune intenții, Un simplu gest prietenesc”. „Prieteni?”, zise-nfuriată, „Noi doi prieteni? Mi-aduci flori, Când noi în viața asta toată Dac-am vorbit de două ori? N-am fost și nu vom fi vreodată Prieteni și nici altceva. Și-acum, te rog să pleci îndată Și să te-ntorci în lumea ta! Nu-mi trebuie florile tale, N-avem nimic de discutat Și nu îmi mai ieși în cale, Ești doar un clovn, un obsedat!”. Aruncă floarea în țărână Ca pe-un nimic de câțiva lei Și fără alt cuvânt să spună, Trânti cu ușa-n urma ei. El se-aplecă să o ridice, Petalele i-a scuturat, Simțea în suflet mii de bice, Ce îl loveau neîncetat. Se-ntoarse trist, cu floarea-n mână, Cu capu-n jos, al nimănui, Simțea nevoia să rămână Singur, cu gândurile lui. Ajuns acasă, în cabină, El căuta nelămurit Să vadă unde-a fost de vină, Să vadă unde a greșit. „Atâtea chipuri fericite, Atâtea zâmbete-am cules Și câte-aplauze primite... La urmă cu ce m-am ales? Cu lacrimi grele curse-n mine Pe-altarul zeului Amor, Cu umilință și rușine, Tratat ca pe-un răufăcător. Ce loc să fie-acesta oare Și în ce Univers ciudat, Dacă oferi cuiva o floare, E-un gest atât de condamnat? În toată această-mpreunare De vorbe mari și oameni mici, Lipsit de orice apărare, Mă simt ca un străin aici. De ce să plâng? Cui folosește? Încerc tristeții să-i rezist Nimeni, oricum, nu se gândește Cum că un clovn poate fi trist”. Privindu-și chipul în oglindă, Își spuse: „Masca mi-o iubesc! Cât timp o port, n-au să se prindă, Toți or să creadă că zâmbesc”. Dar suferea-n tăcere clovnul... Cu suflet greu și pustiit, S-a-ntins pe pat sperând că somnul Va șterge-acest coșmar trăit. Deși-ncercase să nu plângă, Câteva lacrimi i-au scăpat... Dar ce sunt câteva pe lângă Ce zâmbete a adunat? De-un gând speranța își agață: „De ce să simt că-s umilit? În situația de față, Nu eu sunt cel care-a greșit! De stau să mă gândesc mai bine, De ce să mă blamez atât? De ce să simt că mi-e rușine? Doar n-am făcut nimic urât! Ba, dimpotrivă, să țin seama: La început am fost fricos, Dar mai apoi mi-am învins teama Și am făcut un gest frumos!”. Căzu-ntr-un somn fără de vise, Sleit de tot și întristat... Un clovn cândva se-ndrăgostise De cine nu a meritat. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate