iarna se întuneca devreme
și noi ne făceam lecțiile la o lampă cu petrol
oglinda rotundă prinsă în spatele ei
ca într-o magie sporea lumina în odaia noastră
ne înghesuiam toți la o masă
caietul cartea creionul și noi aplecați peste ele
mama frământa aluatul dădea cu ulei să nu se prindă de lemn
caietele și cărțile noastre erau pătate uneori cu ulei
și profesorii ne certau
ei nu știau că se dă cu ulei când frămânți aluatul de pâine
lampa la mijloc ne împărțea egal lumina ei palidă
în fiecare seară mama stergea sticla afumată
și pentru câteva minute ne scăldam în lumină
mai târziu au urcat cu stâlpii și cu firele și la noi
de atunci niciodată nu s-a mai stins lumina în casa noastră
până au început să plece pe rând părinții
mai întâi tata că așa e bărbătește apoi mama
apoi frații pe la casele lor apoi eu în lume
și casa a rămas goală gârbovită și tristă
noaptea nu se mai aprinde nicio lumină
dar dacă ai curajul să treci pe sub ferestre
vei auzi voci de copii adunate în jurul unei mese rotunde
și dacă vei fi și mai atent îți vei da seama
că pe acolo a trecut cândva fără grabă fericirea