De ce rămâne, Doamne, prins ca o luntre în maluri
trupul încercat de munci și spălat de sudoare
iar sufletul lui pleacă în lumea nevazută?
Acolo va trăi ca spin sau ca floare?

Ca să adun anii mei risipiți
în plăcerile scurte și răul îndelung
trebuie să mă întorc în nordul ființei
să repar atâtea erori- și nu mai ajung...

Trec mereu de un pod peste-o apă uscată-
beau în secret, eu însetatul, cu un singur gând,
agonic trofeu de vânătoare rezemat pe umăr:
să îmi îndrept greșelile pe rând.