nu era greu să plecăm
aveam treișpe ani tu zece și ne îmbarcam
pe corăbii de hârtie cu marinari căutând rom
și porturi prin sextant și busolă cu magie mucegăită
nu nu era greu dar tot nu ne găseam în cămăși potrivite
florile de in izvorau tot mai greu
și ochii tăi nu mai erau albaștri
aveam cârma pe furtună
valurile mă lipeau din pridvor în proră și babord și horă
bar și speluncă aveam șaișpe ani și ocolisem pământul
și umbra mea aștepta la marginea pleoapelor tale de treisprezece ani
deja clipitul lor întrecea cel mai tare quasar
izbeam cu piciorul gol și limba murdară în tot ceea ce ceilalți ocoleau
furam gutui de sub bluza verii
și le morfoleam în tăcere cu gura pungă
în penurie de salivă
aveam douăzeci și ceva de analemne deja clipisem pe metrul pătrat
de ochi suficient dar tu nu erai în cercul meu serbai un majorat
intrai în păcat fără jenă și amintiri
plăcerea te anima ca pe o păpușă
deja uitată

liniștea ocrotește pădurile marcate bun de tăiat
nici un vânt nu mai trece ploaie sau răcnet de cerb

ești fericită nu știu de ce mă străduiesc să mă înghesui sub pleoapele tale
șovăitoare niște
coapse care promit se deschid se închid
oarbe

hai
plecăm spre incredibila vârstă de patruzeci de ani?