poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-04-05 | |
Termină cu prostiile, avem de murit, îi spuse privind cu atenție în căușul palmelor, neted ca o piatră îndelung șlefuită, fără nici o cută, nici un semn, nici o linie.
Palmele li se îngemănau într-un chivot cu jumătate apă moartă, jumătate apă vie și își simțeau obrajii biciuiți cu smicele de întâmplări trecute, vii și moarte, plesnite peste fețe de ochiul fugind de ochi, alergând peste umărul celuilalt, într-o eliberare a spațiului gol, digerat lent de retină. Termină cu această ceartă a celor vii, avem de murit, îi spunea respirându-și propriul aer, stătut de dinainte de naștere în plămânii din ce în ce mai speriați, mai netezi, mai ai altcuiva. Pântecele li se îngemănau într-un ghem de frică, jumătate apă vie, jumătate apă moartă, îi biciuiau smicele prin vene, crescute din trupul celor trecuți, din ciocănitul la ușă al celor veniți pe când ei nu erau acasă, pe vremea când fugeau unul de celălalt. Termină cu visele astea, avem de murit, i-ar fi spus el când totul s-a terminat, când s-a îngemănat tot ce era de îngemănat și apa vie s-a amestecat cu apa moartă, smicelele au prins rădăcini în orbitele privirilor risipite în lucruri trecătoare, ale nimănui. Doar atunci, și doar cât o adiere, au avut timp, exact atât cât să nu se mai grăbească la ultima răsuflare. Pașii li s-au îngemănat o ultimă oară pe un hol pustiu, luminat doar de ușile de sticlă mată de la saloanele celor bolnavi, ale celor în viață și grăbiți să trăiască, dar ei aveau timp și pășeau lent, ascultând speriați zgomote care nu mai erau ale lor, până când, timizi, s-au luat de mână și au trecut într-o binemeritată neodihnă de veci.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate