Aveai acel ceva și-un șarpe în privire.

Felii de feline și fire
de fiasco subțire, toate
spiralate
pe gene
albastre, rândunele
de panică lungi și pietroase
prinse-n pupile
și haosul din lume bine-nnodat,
suspendat și uitat
tot mai sus,
în sprânceană.
Mă-ntreb
cum oare reușești
să îți apeși
cu-atâta
prof'sionalitate
animăluțele-ți bine-nchegate
din personalitate
pe trăsăturile-ți
inexplicabile?
Beteala de pe ochi
se prăbușea
pe romburile fabuloase
din podea,
amestecându-se cu urmele de toc...

Când mă uitam mai lung la tine,
împietream șarpele-n privire,
iar singura neîmblânzire
ce-ți aparținea
(și-ntotdeauna îți va aparține)
era acel ceva.