stătea cu mâinile căzute din umeri cu umbra ei făcând cruce cu umbra platanului de pe champs-elysees/ aștepta pe banca de lângă wc-ul public din parcul palatului schonbrunn/ gonea cu genunchii strânși pe bancheta economică din autocarul neaerisit/ printre vechiturile europei apusene și de mijloc/ cum era și viața ei/ se regăsea pe sine doar în posturi interzise cu fereastra hotelului de mâna a treia deschisă spre un zid orb/ un zid alb și curat/ dosul altei clădiri așa fusese totul/ ținea minte fiindcă citise carte după carte până când lumea era plină cu palimpseste/ de câte ori desfăcea un alt sul literele fugeau unele peste celelalte

ea tot mai cânta în gând aria normei/ descoperise că poate să cânte în gând fără cuvinte și în sfârșit înțelesese misterul compozitorilor fără auz/ taina numirii stelelor sau străzilor unei metropole/ acum când putea să își imagineze corect în time lapse etapele înfloririi unui trandafir

se vedea în sala de bal cu oglinzi acoperind tavanul/ la brațul inginerului afon care dansa tango mecanic și perfect/ ca rotițele unui ceas în buzunarul lui dumnezeu/ ea își pregătea minuțios pașii ca pe un proiect tehnic și călca mereu greșit/ el o ținea tot mai strâns și spunea că toate femeile au dansul în sânge

dar ea știa că nu