de un timp
toate lucrurile din jurul meu
au început să mă părăsească
m-am trezit deodată
între două oglinzi
glisând dintr-una în alta
într-o dezordine perfect browniană,
fără lucrurile
cu care m-am înfrățit de-o viață
pe care le-am îndrăgit le-am iubit le-am urât
în jurul meu doar
liniștea care îți doare auzul
e ca și cum
ai deschide o conservă de timp
și ai realiza
că înainte de a te naște
înăuntrul cutiei ai avut cuib,
la dracul zici deși
ai locuit în locuri și mai rele

acum nici nu știu ce îmi
lipsește mai mult,
poate pantofii maro comozi și moi,
poate cărțile de tarot, poate laptopul,
poate că tu îmi lipsești cel mai mult
iubirea mea târzie venită la apus
cu zarea zvârlită
ștrengar peste umăr,
peste sânii tăi rotunzi
îmi este dor și de câmpia din mine
de poeziile scrise scrâșnit
la marginea patului
în insomniile cumplite ce-mi biciuie trupul sfârșit,
de chitara cu griful plesnit
mai mult o relicvă
de mine
de mine îmi este dor de mor

și dacă tot am fost părăsit
am să pășesc și eu în urma celuilalt eu
așteptând un moment prielnic
să te fur iubito
deși
știu că ești obosită
și uzată un pic

până atunci am să scot
din lada de zestre a mamei
sticla de vodcă rusească
ascunsă acolo de tata atunci când m-a văzut
sărutând prima oară o fată pe drum
și am să beau până când
am să mă contopesc cu eu
cu celălalt eu