ISON




Și cânt în plimbare pe străzile cerului
binele tremură, înflorește răul,
cioburi de război strălucesc în țărână
ca roua de lacrimi a sfinților duși,
femeia coroana și-o pune oftând,
văd gloria arsă de foc în altare,
rânjește bărbatul pledând insolent,
e urlet de foame, doar viermii valsează
și nimeni nu-mi ține isonul.
Mor stele când le trădez cu privirea
chemată de pielea ce-mi este doar ramă
boemului suflet închis de o cheie
pierdută.
Sugrum cabotinul destin răzvrătit,
femei alăptează nebotezatele crime,
deschid cartea rugăciunilor aspre,
las umbra furată în colapsul nopții,
dar cânt sugrumat de dorul de tine
și nimeni nu-mi ține isonul.