erai mai frumoasă decât ultimul gând
al ultimului muritor
visul lui care atârna precum o picătură pe frunză
și s-a prelins pe un obraz deșertic
erai și rămâi pentru mine acea frumoasă
care mă desparte de cer și pământ
o primăvară între ape
o retină sfâșiată fluturând peste crepuscul
ești frumoasă așa cum traversezi liniștea peste gândurile mirate
tresărite sub pașii tăi bineînțeles frumoși rotunjiți apăsați
în asfaltul udat de ploile pornite din norii altui univers
până la glezna care mă hipnotizează și îmi șoptește
că ești mai frumoasă cu fiecare pas și mângâiere tardivă
totuși hrănitoare
precum un ultim plâns pentru obrazul ultimului muritor