poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-11-03 | |
suntem un popor de dezamăgiți indiferent
cu cine-om vota. că oricum schimbarea mult așteptată nu se va întîmpla nici anul viitor nici următorul. un popor dezamăgit a cărui putere constă în a se plînge că nu sunt șanse pentru o viață mai bună. nu sunt soluții să schimbăm sistemul și nici nu avem opțiuni reale cînd vine vorba să alegem un candidat un partid sau măcar un program care să ne convină. n-avem nici o șansă spune majoritatea și nu mai e nimic de făcut deși au trecut atîția ani în care am răbdat. cît să mai suportăm pe cine să mai înghitem cîtă resemnare să punem peste răbdările avute ca să putem spune cu toții în cor gata suntem stisfăcuți deplin de alegerea făcută suntem gata să ne fardăm viețile îngropate să le injectăm botox silicoane apoi să le trimitem la produs. viețile noastre nu mai valorează nimic după ce atîția ani au fost stoarse de vlagă și frumusețe cît au așteptat la mila bolilor a morții viețile noastre nu mai valorează nici cît o ceapă care ajută să ne ascundem față de copii motivul pentru care plîngem. suntem prea dezamăgiți să mai credem în promisiuni în vise inexpugnabile lumea se destramă încet chiar în fața ochilor noștri ca un covor zburător sub picioare. aș strînge de la fiecare cîte 100 cîte 1000 cît poate fiecare bani suficienți să pot importa un guvern pe placul meu al tău al nostru dar mi-e frică că nu voi avea suficienți bani cît guvernul ăsta să fie incoruptibil. singura opțiune rămasă e să mă mint în continuare că viața e frumoasă și că o să ne fie bine la toți. dar tu copilul meu să nu crezi prostia asta să nu crezi nimic din ce spune lumea. să nu crezi să nu-i crezi că un simplu vot va schimba lumea și viața ta va fi mai bună dacă vei opta pentru x sau y nu nimic nu se schimbă cînd e vorba de putere și bani alege să nu fii nevoit să alegi alege să te trezești dimineața și să-ți repeți în gînd ca o mantră de aur încă n-au pus cătușe gîndurilor viselor încă e legal să speri la o viață ce merită trăită încă n-au pus impozit pe norii de deasupra ești liber să te cațeri pe fulgi de zăpadă pînă la ei să tragi aer proaspăt în piept pînă se umflă apoi să-l dai afară cu zgomot și satisfacție în timp ce te piși.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate