prin geamul meu trec tot felul de chestii nici nu gândiți
am fost la fel de singură ca un inel cu diamante
în vitrina unui magazin de lux din lume venea o senzație de neliniște
pe care o îndepărtam cu o cârpă din când în când abuream și eu sticla cu urme de
praf prietenul meu de o viață fiindcă îl îndepărtez și el tot aici se întoarce
îmi umple casa așa cum lumina de sus taie copacii de pe alee până
într-o zi în care ne trezim cu toții că nu avem niciun rost
ne pare rău de viață dar nici cu moartea nu facem pact
suntem un convoi de acasă la serviciu și înapoi bucuroși că ne mișcăm
alții fac din asta afaceri ne implică ne promit ne dau un șut mai facem o reverență
o pasăre scutură florile și-mi spune ceva pe note fanteziste

iar eu pe muzica asta a ei portată în mașină pe drumuri
cu gândul la lipsurile mele din care faci parte ca dintr-o blacklist
completată cu fiecare zi care mă lasă în urmă fără să-mi dea impresia
că voi ajunge prima măcar în cea din urmă care mă va însoți în maratonul vital

norii suferă de obezitate cu burțile lor mă sufocă îmi toarnă ploaia în trup
de parcă aș fi albia unui râu care calcă strâmb pe toate pietrele aruncate
în păcătoși nu există remușcări nu caută un drum anume ce se nimerește
intră prin geamul întredeschis de o rază serioasă de soare păzind atent lucrurile
din viață nu le port cu mine le las în grija unui timp mort
resuscitat prin muncă și uitare de sine

la mine în casă e o pisică răsucită coada ei de la natură o face șireată
nu m-am gândit că poate fi victimă ba chiar părtașă la furtul identității

umbrele au pătruns peste tot chiar și în hainele cele mai intime cu gânduri murdare
s-au strecurat prin găurile cerceilor mei prin lanțurile de aur ale iubirii
hrana noastră zilnică fără niciun fel de depozit în afara ființei
au terfelit patul despicând culorile trupurilor noastre armonizate perfect
au răsturnat ordinea interioară tot ce era artistic simțurile liniștea

din port doar hainele tale rămase în coșul de rufe al dragostei
neatinse