m-am întrebat întotdeauna ce-aș face dacă aș avea puterea să distrug
să pun tot universul într-o urnă.
am văzut odată un filmuleț despre cum reacționează oamenii
în fața unui buton lîngă care avertismentul ”nu apăsa!”
tu ce-ai face lîngă butonul ăsta?

nu-i așa că te furnică podul palmei, buricele degetelor, creierul
fierbe ca o supă de rață sub capac și gîndurile se împing unele în altele
pînă acolo unde, indiferent ce s-ar întîmpla, îți vine să apeși?
și dacă ai ști că butonul acela roșu ar putea trece tot pămîntul printr-o
mașină, un distrugător de documente uriaș, capabil
să ne facă ferfeniță pe toți deodată,
ce-ai face?

să nu mai existe griji, să nu mai existe stres, să nu mai existe muncă, să nu
mai existe tristețe, să nu mai fie durere, să dispară melancolia
asta care-ți face pieptul
o platoșă de metal greu, să nu mai fie foamete, nici războaie,
nici minciună, nici trădare să nu mai fie,
ce-ai face?

dac-ai ști că stă în puterea ta să stingi lumina în tot universul,
dac-ai ști că poți rezolva problema despărțirii
de cineva cu un singur gest
simplu, eficace, total, cu aceași delicatețe pe care o ai cînd apeși
cu degetul un purice și-l strivești,
cu același gest cu care apeși butonul roșu
al casetofonului și ștergi o casetă de care te-ai săturat,
cu același gest cu care apeși pe rotița brichetei să-ți aprinzi țigara ultimă
cînd te lași,

cu același gest lipsit de însemnătate cînd apeși enter și comanzi un buchet
pe net pentru o înmormîntare la care mergi din obligație,
cu același gest ca atunci cînd ai deschis
canalul porno în timp ce femeia ta dormea dusă pe jumătatea
cealaltă a patului,
cu același gest cu care deschizi briceagul pe care îl porți
mereu la tine și te aperi de un agresor,
ce-ai face?

dacă ai fi ca mine, cînd totul e pierdut, singur împotriva tuturor stelelor
împotriva tuturor nopților, împotriva tuturor gîndurilor, împotriva
nebuniei totale,
singur împotriva iubirii refuzate
singur cu soarta ta și a tuturor, fără nici cea mai mică durere, rapid,
elegant, ca o ploaie care-i trimite în casă pe copiii
cu arme din țările arabe,
dacă ai fi sigur că după ce apeși tot universul, în toată desfășurarea lui
s-ar strînge la loc într-un vîrf de ac, la fel ca la început, și vom fi toți
la fel de aproape, atît de intimi, vom fi toți un neant și nimic nu ne va apăsa
dacă tu ai apăsa butonul, ce-ai face?

în timp ce mă gîndeam la tine, în timp ce mă gîndeam la mine,
în timp ce mă gîndeam la ea, așa-i, întotdeauna
există o ea,
am văzut cum soarele a răsărit peste acoperișul spitalului Witing și
în salonul de la etajul doi un alt om, bolnav de cancer, dormea și visa.
oare visa la însănătoșire sau la butonul acela roșu?

din păcate nici eu, nici tu, nici bolnavul de vizavi n-avem acest buton roșu.
ceea ce mă face să cred că dacă există un dumnezeu, și
noi am fost creați după chipul și asemănarea lui,
atunci cu siguranță, cînd a făcut lumea
sub palma lui tremurîndă a fost
un mic buton roșu.

oare el ce-a făcut?