Trădările sunt ca lupii
care-ți ies înainte pe o cărare
prea însorită, prea înflorită
pe care mergi liniștit, fără griji
abia atingând pământul,
visând că zbori.

Deodată ți se ițesc de nicăieri
colții fiarei, hidoși;
Te strângi în tine, îți cauți rezerva de viață
te întorci din drum
și nu mai vrei niciodată
să revii pe cărarea de vis.

Ori poate visul a fost prea larg
pentru tine, ca o cămașă a unui adult
pe trupul unui copil.
Cămașa zace acum sfâșiată de colții fiarei.
Din bucăți nu vei mai face niciodată întregul
și nu, pe cărarea aceea nu vei mai merge
Niciodată...