Singur pe-acasă
Cum să nu te-apuci de pozne;
Una, două, nouă,
Și dacă mintea-i coaptă
Chiar și mai multe.


Hai, găină, ouă-te odată, lasă cotcodăcitul de pomană!
Oul tău îmi trebuie să-mi mai fac un ochi.
Dar, ți-ai găsit, cum să poți grăbi sorocul facerii.
Simțeam că mi se lungeau urechile sau
Că-mi luneca o coajă de săpun prin circuitul burții.

Calm, din când în când, pe furiș, băgam mâna
Pe sub fusta pufoasă a doamnei albe Creastă–Bleagă.
Tot calmă și ea întorcea capul nedumerită spre mine.
Rămânea pasivă pe paiele bătătorite și-nvechite.

Câte o întrebare se ridica deasupra umerilor mei.
Mai multe răspunsuri inexacte generau ale întrebări.
Bucuria cotcodăcitului rupea firul interogativ.

Încă un ochi pentru burtica mea pofticioasă
Însă urechile mi s-or lungi iar până la cină.

Minge spartă chiar și geamuri,
Pui ologi, pisica dispărută,
Vraiște-n odaie,
Talmeș-balmeș toată curtea.
Când stăpânul nu-i acasă…