de ani și ani un câine-n legătoare urlă
de la lăsatul serii până-n zori
nu-i mare nici nu-i mic e-o corcitură
îl văd de la etajul patru deseori
în blid văd cum îi toarnă apă
din când în când i-aruncă-un colț de pâine
e bucuros sărmanul dă din coadă
mă simt în el trăind de azi pe mâine

e o-nsemnare pe-o foaie printre hârtii
rătăcită găsită noaptea târziu
în săptămâna patimilor surprins am constatat
că auzul meu se obișnuise cu urletul atât de
mult de-l uitase m-am dus la fereastră și
am privit întâmplare așa a fost să fie
sau empatie nu știu dar cred c-a simțit
ceva de-a-nceput refrenul lui de durere
cu modulări de scâncit ca o rugă
s-a întâmplat ceva între mine și el
sunt patru case în fundătură așezate în cerc
la prima-i săracu și-am zis să încerc
stăpânul după pasu-i târșit și în dodii
e-o javră aproape bătrână bețivă
c-o jumătate de rachiu în amezi m-am dus
el grebla a venit la gard i-am spus
să mi-l dea s-a uitat la mine ca la un tâmpit
a râs știrb ia-l dă-l dracului de câine-mpuțit
am intrat în ogradă îl întreb cum îi spune
jigodie zice râzând n-are nume
Titircă îi zic de aproape și el se culcă
în abandon la picioare cu greu îl scot
din legătoare urât mirosea rosătura la gât

tuns de floacele încâlcite spălat vaccinat
nu se mai deslipește de mine face ce-i spun
numai să nu-l duc spre străduța-nfundată
se oprește cu ochi de om mă privește și latră...

ce vrei măi Titircă hai că mergem afară
mă bucur pentru el sunt sigur e săptămâna luminată...