într-o zi de treisprezece fix
cum naiba să nu urăsc tâmpenia asta de superstiție
am deja cinci vieți de când nu mai scuip în sân
nici nu mai fac trei pași înapoi când îmi trec pisicile calea
oricum racii merg așa înainte
pe toți viermii
care abia așteaptă să-mi pierd sufletul
pe toate stelele pitice sau pe toate supernovele
pe toți dumnezeii si de ce nu pe toti dracii
viața asta am început-o pe treisprezece fix
într-o dimineață de cuptor cu un țipăt de trei margarete cel puțin
uite-așa ca să văd lumea cu susul în jos
era să-mi scape cuvântul cur dar noroc cu backspace-ul
apropo acum tasta asta e „mama proștilor ca mine"
apoi ca și când aș fi vrut să văd cum e sub pământ
m-am făcut miner și încă sap de nebun după lumină
sau poate că am aranjat asta cu șeful ăl mare
că mă cam săturasem de nori și verdeață
dealtfel ultima dată l-am rugat să mă lase o nemurire și în raiul musulmanilor
cu nu mai știu câte fecioare pe cap
că la urma urmei tot el e și acolo șef
i-am promis că mă fac băiat cuminte și nu mai pun botul la toate poveștile cu zâne și mai știu eu câte o mie și una de nopți
dar entorsa asta mă face să înjur de toate apocalipsele care nu au mai venit