Ai coborât privirea în pământ
Pământul a ridicat a sa sprânceană
I-ai cuprins privirea cu al tău gând
Iar el timid a coborât o geană.
Ai aprins speranța pământului în tine
Iar el ca mulțumire, te-a mângâiat ușor
Ai absorbit el focul, din miezul cu iubire
Și ai primit în schimb, zâmbet ispititor.
Tu n-ai știut creștine, ce dragoste apare
Atunci când contopirea, e-n profunzimea sorții
Un zâmbet e mai mult, decât o alinare
Când tu și cu pământul, vă înfrățiți cu morții.

Timid te-ndrepți spre el, amețitor
El cel ce stă cu grija mare, e de dorit
Căci nu ai liniște, pân` vei muri ușor
Ca el pământ de suflet, să-ți fie într-o zi.
Acum când stai în contemplare
El crede în clipa scurtă și cea lungă
Așteptă tu să îl primești cu o îmbrățișare
Þărâna lui să fie cât ea să-ți ajungă.
Tu n-ai știut creștine, ce dragoste apare
Atunci când contopirea, e-n profunzimea sorții
Un zâmbet e mai mult, decât o alinare
Când tu și cu pământul, vă înfrățiți cu morții.