Să te pictez, din respirație, aș vrea
În chipul ferm de muscă sociabilă;
Păianjen de aș fi, te-aș tot hipnotiza
Să te cuprind în pânza mizerabilă.

Să te aduc la piept, să te sugrum și-apoi
Să-ți sorb din intestine mierea mi-aș dori
Și, să te am uscată, lacrimi să-ți jupoi,
Și-n mine să tresari nebună de-a iubi.

Să stau și să admir, să cuget în necaz,
Să te ignor, să strig, să scapăr în tăceri;
În blestematul dor de mine să fac haz,
Știind că ești în viață, eu – în nicăieri.