trezirea
îmi sprijin palma dreaptă pe o lămâie uriașă
în partea stângă de la marginea patului încolo
o mare de greață înfige-ți unghiile adânc
scoate la iveală izvorul de limonadă tămăduitor
iordanul se varsă în marea moartă spun sec
bine atunci îți voi spune adevărul ești eutih al doilea
încerc să ridic sprâncenele figura asta m-a scos din multe belele
sau poate ar trebui să râd să vadă că nu m-a făcut
sprâncenele refuză hai să coborâm în mare
o lămâie găsim noi pe undeva
măi băiatule tu nu înțelegi trebuie să stai nemișcat
îți mai citesc o dată povestirea
aha punem în scenă căderea cu mine în rolul principal
nu te amăgi stai acolo până vine Dumnezeu să te ridice
adică Pavel zic eu de astă dată mai timid
nu la tine vine Dumnezeu dintr-odată soare bucuria imensă
a celui care primește rezultatul analizelor pe o hârtie roz parfumată
ești viu așa m-a învăluit pe mine sunetul bormașinii
să ne trăiești vecine pfuuui vezi nu-i bine să judeci omul
după zgomotul unei mașinării și iar liniște ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic
o fi ieșit sufletul din mine și-apoi de ce-ar veni Dumnezeu
nu sunt mai bun decât eutih întâiul dacă vine vreun înger mincinos care se dă drept
la urma urmei cine ar ști să facă deosebirea
întorc privirea spre stânga construiesc rapid o filosofie a refuzului și
buf! deschid fereastra vârfurile degetelor împing ușor bormașina albastră
până la transformarea blocului într-un pendul uriaș
vecinul scoate îngeri din zăpadă