O ceață grea-i pe toată lumea vie,
adio pupături și artificii,
adio băutură și delicii,
timp nu mai e de nicio sindrofie,

de niciun dans făcut, în ciuda fricii,
cu vreo vecină, nici de o piftie,
de vreo sarma sau ce-o fi fost să fie
în abundența caldelor oficii…

Rămâi cu bine, lună prea-frumoasă,
ne despărțim încet, ca de bomboane,
copiii grași cu firea pofticioasă,

de clipele-ți. Cu chipuri de icoane,
bolim, căzuți, până-auzim, de-acasă,
pe rând, câte-un „Ridică-te, Ioane!”