de sub tristeți adânci ce-ngroapă morții, și vii laolaltă
faptele se târăsc pe sub somnul nepământesc
și nu e veghe destulă să le poată cuprinde, cu amândouă brațele
între dorul dintâi și-nțelepciunea morții
și să scape de ele, bietul om, nu poate…

cuvintele chiar de n-au miez
iau forma unui simplu joc de iele
ce se aleargă una pe cealaltă
și cad pretutindeni în deznădejdea cu care ne închinăm amurgului

în vatra focului, mocnește veșnicia
precum tăciunii în cenușa care-au zămislit-o
și scapără scântei care pot deveni lumină
sau îngeri căzuți peste noapte
spânzurați în propriile nimburi